Archive for the ‘Retete sanatoase’ Category

Armonia biostructurala

Saturday, November 7th, 2009

Echilibrul biostructural sau armonia biostructurala

Omul privit in ansamblu, nu este doar fizic, multe terapii, si din pacate si cea alopata, privesc omul din punct de vedere fizic. Omul, din punct de vedere holistic, cuprinde 3 mari laturi, componente:

1. Omul fizic
2. Omul psihologic, emotional
3. Omul spiritual.
Omul fizic reprezinta partea fizica a noastra, tot ce tine de corpul fizic, de materia din care suntem creati.

Omul psihologic, emotional reprezinta partea noastra care tine de modul nostru de a gandi, de sentimentele pe care le nutrim, de emotiile pe care le traim.

Omul spiritual reprezinta partea aceea a fiintei noastre care priveste relatia noastra cu divinitatea, oricare ar fi aceasta.

De cele mai multe ori, bolile isi au cauza in modul nostru deficitar de a gandi, de a relationa cu cei din jur, si dintr-o lipsa acuta a relatiei cu divinitatea.

Starea de sanatate perfecta este atunci cand intre cele 3 componente ale biostructurii noastre exista o armonie. Atentie mare, aceste componente ale fiintei noastre NU se compenseaza una pe cealalta. Adica nu putem spune “lasa ca pot sa mananc ce vreau si cat vreau, nu e obligatoriu sa am grija la partea fizica, pentru ca voi avea mai multa grija la modul de a gandi, si astfel voi compensa cu partea fizica de care nu am grija“. Armonia biostructurala se instaleaza atunci cand toate cele trei componente sunt egale. In oricare alta situatie ne gasim in dezechilibru.

In ceea ce priveste partea fizica, trebuie sa avem grija la alimentatie, sa asiguram corpului o dieta echilibrata care sa contina toate elementele de care are el nevoie. Mesele trebuie sa fie regulate pe cat posibil, si sa nu mancam dupa ora 18 sau 19.
Extrem de important, zilnic trebuie sa facem miscare, exercitii fizice. Noi recomandam QiGong-ul, vezi aceasta rubrica in meniul din stanga. Totodata, zilnic trebuie sa exersam respiratia constienta, macar de cateva ori pe zi. A se evita pe cat posibil curentii de aer si aerul conditionat, care pot produce blocaje energetice severe.

In ceea ce priveste partea psihologica, emotionala, aici trebuie sa ne cultivam un anume mod de gandire si de relationare cu cei din jur. O alimentatie adecvata si miscarea zilnica ajuta extrem de mult in cultivarea unui mod de a gandi pozitiv. Frica, gandurile negative, ura, invidia, orgoliul, si alte emotii de acest fel sunt ucigatoare pentru organism. Gandirea pozitiva se obtine automat printr-o relatie buna cu divinitatea, printr-o relatie buna cu semenii, prin munca in satisfactie, printr-o alimentatie echilibrata, prin miscare. Daca persista sentimentele negative, inseamna ca ceva este gresit, ceva s-a neglijat dintre cele enumerate anterior.

In ceea ce priveste relatia cu divinitatea, trebuie spus de la inceput ca nu este importanta religia de care apartinem. Nu conteaza daca numesti divinitatea D-zeu, Allah, Budhha, Forta Naturii, etc. Importante sunt sentimentele noastre fata de divinitate. Fiecare se va raporta la divinitate in functie de religia sau credinta pe care a ales-o, pe care a simtit-o mai aproape de sufletul sau. Din pacate aici multi oameni se raporteaza gresit, si cred ca daca aprind o lumanare la biserica sau spun o rugaciune, sunt cei mai buni credinciosi. Sau merg la biserica, se roaga, fac semnul crucii din obligatie sau din obisnuinta. A avea o relatie buna cu divinitatea, inseamna a trai in inima, in sufletul tau aceasta relatie. Conteaza ceea ce este in sufletul tau, nu ceea ce faci doar ca sa te vada altii sau ceea ce faci din instinct (de exemplu multi fac semnul crucii cand trec pe langa o biserica, insa e un gest mecanic, gandul lor este la cu totul altceva). Relatia cu divinitatea se traieste in inima si sufletul tau.

Iata si un tratament care este gratuit si care ajuta foarte mult la restabilirea armoniei biostructurale:

Iertarea. Esti in relatii proaste cu cineva? Ai cui sa ceri iertare? Rezolva-ti imediat aceste probleme, cere iertare celor carora le-ai gresit si iarta-i si pe cei care ti-au gresit tie. Daca nu te impaci cu tine insuti, atunci fa bine si iarta-te. Cere-i lui D-zeu sa te ierte. Si uite asa ai facut un pas mare spre armonia biostructurala.

Iubirea. Trebuie sa ne iubim intre noi neconditionat. Daruieste iubire celor din jur, si vei primi iubire la randul tau. Iubeste si accepta toti oamenii. Si fa acest lucru din toata inima ta. Numai asa vei ajunge la armonia biostructurala si la sanatatea dorita.

Daruirea neconditionata. Cand cineva iti cere ajutorul si poti sa-l ajuti, ajuta-l. Daruirea neconditionata inseamna a darui celui de langa tine fara a astepta ceva in schimb. Oricum vei fi rasplatit pentru fapta ta. Obisnuieste-te sa te daruiesti neconditionat, si vei fi mai aproape de echilibrul biostructural.

Pe langa iertare, iubire si daruire neconditionata, se mai pot administra si alte “medicamente” adjuvante, cum ar fi: lipsa de orgoliu, lipsa mandrie, lipsa judecatii sau barfa. Transforma-le pe acestea in smerenie, ingaduita si rabdare.

A fi in armonie biostructurala inseamna a avea un echilibru intre fizic, emotional, si spiritual. Atunci cand in una din aceste parti se instaleaza un dezechilibru, acest dezechilibru se va manifesta mai intai in planul energetic, iar daca nu este rezolvat, inevitabil se va manifesta in planul fizic, instalandu-se boala.

Totul in viata functioneaza dupa principiul ceea ce semeni, aceea culegi!. Daca sunteti in suferinta, analizati ce ati semanat. Analizati unde in biostructura sunteti deficitari, si rezolvati imediat dezechilibrele.

Pastrati-va echilibrul biostructural, multumiti in fiecare zi lui D-zeu, iubiti si daruiti celor din jur, iertati, traiti in smerenie, rabdare si ingaduinta, si viata voastra va lua o noua intorsatura!

***Multumiri d-lui Mircea Stefea pentru harul sau minunat de a explica biostructura si relatia acesteia cu sanatatea.

Aliz Brunner, terapeut

Nu sunteti supraponderala sunteti supra-acidifiata.

Monday, August 31st, 2009

Nu sunteti supraponderala, sunteti supra-acidifiata.

HIPERACIDITATEA NE MENTINE GRAS !

Peste 70% din populatie are o greutate mai mare decat greutatea ei ideala. Daca va veti uita in jur, pe strada,  veti vedea unii oameni cu adevarat supraponderali. Este imposibil sa nu remarcati aceasta aproape in fiecare colt al orasului unde locuiti, probabil cu exceptia zonelor pentru sportivi.
Traim intr-o cultura in care orice a devenit mai pretios decat corpul uman. Cariera, banii, ce n-am face pentru copii, si tot felul de lucruri de acest gen. Si care este ultimul care apare pe lista de prioritati? Corpul nostru !  Corpul nostru care  poate rezista la multe din lucrurile pe care le facem, dar meritam ca el sa functioneze la capacitate maxima.

Corpul nostru  este foarte inteligent si va incerca sa faca fata la orice mancaruri toxice introducem in el. Insa nu este cu adevarat pregatit sa indure chiar TOT.  Nu a fost alcatuit pentru a prelucra hrana pe care o avem in aceste timpuri moderne. Nici sa primeasca bauturile si mancarea care nu au nici cea mai mica baza naturala.
Bagajul abdominal de grasime este, pentru marea majoritate dintre noi, rezultatul unui singur lucru… aciditatea excesiva din corp.
Intr-o strategie de atac, corpul creeaza celule de grasime pentru a transporta si elimina acizii din corp, pentru a proteja organele interne. Intr-un sens, grasimea dumneavoastra va salveaza viata! Dar tocmai acesta este motivul pentru care corpul nici nu renunta la ea. Insa atunci cand veti manca astfel incat sa mentineti corpul mai bazic, mai alcalin, nu veti avea nevoie sa mai pastrati atata grasime pe dumneavoastra.

Problemele de greutate sunt de asemenea rezultatul ciupercilor si drojdiilor care interfereaza cu digestia hranei. Deficientele nutritionale care sunt create pot, in fapt, sa declanseze procesul de depozitare a kilogramelor in plus, in special din cauza ca sunteti mereu flamand. Si mai des intalnit, sangele otravit cu micotoxine se duce catre ficat pentru a fi dezintoxicat, iar acest stres suplimentar impiedica ficatul sa metabolizeze eficient grasimile si zaharul.

Nu sunteti supraponderala, sunteti supra-acidifiata. Nu veti scapa de grasime oricat ati exersa, oricat ati manca corect, daca nu creati un mediu care sa fie mai alcalin. Nu aveti cum, pentru ca tocmai grasimea de care vreti sa scapati a fost creata ca si instrument de supravietuire, pentru oamenii cu un mediu intern prea acid!

Cealalta parte a spectrului, drojdiile si ciupercile produse intr-un corp excesiv acidic se pot hrani din proteinele si substantele dumneavoastra nutritive, interferand cu absorbtia a orice mancati in proportie de pana la 50%. Aceasta va poate face sa deveniti foarte slab, ceea ce nu este mai sanatos decat a fi supraponderal. Pe masura ce va restaurati echilibrul sanatos al corpului dumneavoastra, printr-o apa alcalina si o hrana alcalina, veti incepe sa   va stabilizati la greutatea ideala.
Corpurile sanatoase nu sunt nici supraponderale, nici subponderale. Un corp sanatos isi mentine greutatea ideala.

Organismul este constituit în aşa fel încât să supravieţuiască, datorită unui mecanism de supravieţuire şi de apărare, cel care este în funcţiune permanent.
Dacă în organism domină un mediu acidulat, ceea ce se datorează stilului de viaţă, adică alimentaţiei, precum modului de gândire, devine un pericol, prima dată pentru sănătatea, iar mai târziu pentru viaţa Dumneavoastră.
Programul “Miracolul pH” de 90 de zile, oferit de  Dr. Robert O. Young , microbiolog si nutritionist de renume international,  este un program de alcalinizare şi energizare al organismului, care vă ajută pe Dumneavoastră cu propuneri concrete de produse şi meniuri cu reţete, astfel încât să deveniţi sănătoase, pline de energie, totodata  rezolvand CAUZA adevarata a bolii Dvs.!!!

Acest program va ajuta  să obţineţi rezultatul maxim în recâştigarea sănătăţii sau în atingerea greutăţii ideale.
Sint 3 categorii:Categoria Bună, Mai bună şi Cea mai bună.
Astfel, aveţi posibilitatea să alegeţi categoria cea mai corespunzătoare stilului de viaţă şi a necesităţilor proprii.
Obţinerea rezultatelor în categoria Bună nu necesită schimbarea alimentaţiei de până acum, varianta Mai bună acordă rezultate mai eficiente cu o schimbare minimă, dar dacă decideţi să alegeţi varianta Cea mai bună, folosind suplimente de nutriţie, meniuri şi listele de alimente propuse, vă asigură rezultatul maxim.

Nu este obligatoriu să rămâneţi la aceeaşi categorie pe toată durata programului, variantele se pot combina astfel încât să realizaţi un proiect personal.

Detalii puteti afla pe www.sanatate-ph.com
Sau la telefon: 0722.540.176

Back to the House of Health 2 de Robert Young

Sunday, June 21st, 2009

Nu doar ca a cercetat si a scris  carti despre cum putem sa avem o viata mai sanatoasa, sa luptam cu diabetul si cu alte boli pentru care medicina traditionala nu a gasit leacuri, dar doctorul Robert Young, impreuna cu sotia sa Shelley Redford Young au scos o carte cu retete sanatoase, care sa va ajute sa va mentineti starea de bine, sa luptati cu aciditatea din organism si sa preveniti aparitia multor boli. Mai jos gasiti cartea “Back to the House of Health 2″ unde veti gasi multe retete gustoase si foarte sanatoase.

Mancare de dovlecei si ciuperci

Tuesday, June 2nd, 2009

Ingrediente:

500 gr. ciuperci, 1 dovlecel mediu, 500 gr. morcov, 2-3 cepe, 100 ml ulei, patrunjel verde, sare piper.

Ceapa tocata se caleste in ulei cu apa pentru a-si dezvolta aromele. Se pun morcovii taiati fideluta, ciupercile taiate, piperul si patrunjelul tocat peste ceapa si se lasa sa fiarba inabusit sub capac. Cand a scazut apa, se pune dovlecelul taiat cuburi si se mai adauga putina apa. Se lasa sa se inmoaie dovlecelul, apoi se pune verdeata tocata si se opreste focul. Se serveste calda.

Supa de macris dreasa cu ou

Tuesday, June 2nd, 2009

Ingrediente:

400 gr. macris, 4 frunze salata verde, o mana frunze de stevie, frunze de patrunjel, asmatui, tarhon, 2 catei usturoi, 1 lingura de ulei presat la rece, sare marina.

Se oparesc macrisul si stevia, se scurg de apa si se taie, impreuna cu salata, in fasii subtiri. Ceapa se taie marunt. Se pun 2 litri de apa la fiert si cand aceasta clocoteste, se adauga ceapa, macrisul, stevia si salata verde. Cand a fiert, se pun usturoiul pisat, uleiul si fruzele aromate tocate. Se lasa vasul acoperit, ca sa infuzeze. Se poate drege cu un ou proaspat.